Primarul Constantin Toma a anunțat, pe pagina sa de socializare că, după o analiză diagnostic realizată pe toate sectoarele de activitate și, în urma a numeroase ședințe de lucru desfășurate împreună cu un grup de 40 de persoane reprezentative pentru cele patru mari direcții de dezvoltare: economică, socială, educațională și culturală, s-a reușit cristalizarea unei viziuni de dezvoltare a municipiului Buzău. Edilul anunță că, în perioada următoare, vor fi organizate prin intermediul unor platforme on-line, dar și prin adunări propriu-zise, dezbateri publice cu toate categoriile interesate, astfel încât să fie definitivate, împreună cu buzoienii, viziunea și obiectivele strategice ce vor fi avute în vedere pentru dezvoltarea municipiului în perioada 2018- 2030. Potrivit edilului, în decursul săptămânii trecute, comisiile de specialitate din cadrul Primăriei au creionat principalele linii directoare pe baza cărora se va efectua planul de dezvoltare a municipiului Buzău, pentru următorii 12 ani, în domeniul educațional, social, economic și cultural.

”Peste 12 ani ar fi un Buzău al cunoașterii și inovării, pentru că aceste două verbe activându-le și gândindu-ne ce-am putea face în cele patru domenii, ne-ar asigura o dezvoltare a acestui oraș, la un nivel acceptabil pentru locuitorii săi și pentru investitori, pentru oamenii care doresc și trebuie să creadă că acest Buzău, chiar este un oraș modern. Au ieșit o mulțime de idei extraordinare, pe care le vom așeza în pagină, după care – ca și orizont de timp – începând din februarie și inclusiv martie să intrăm într-o dezbatere publică, împreună cu toți cetățenii Buzăului care doresc acest lucru, adunări cetățenești pe grupuri de lucru, pe focusare pe domeniul economic, al educației, pe domeniul social și cultural, pe tot ceea ce înseamnă dezvoltarea acestui oraș, astfel încât să putem spune că avem un plan comun de dezvoltare a urbei noastre. Cum ar trebui să arate orașul Buzău din punct de vedere al dezvoltării economice, un oraș bazat pe cunoaștere și informații, să dezvoltăm foarte mult zona de IT sau să avem un Centru Universitar pentru Științe Tehnice și Inginerești. Să avem, de exemplu – s-a început deja de anul trecut, o digitalizare totală a învățământului buzoian, să avem, vorbind de social acum, vizavis de infrastructură, străzi moderne, să avem locuințe moderne la nivelul anilor care ne așteaptă și așa mai departe”, a spus primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here