Primarul Constantin Toma i-a nominalizat pe cei cinci noi cetățeni de onoare ai municipiului Buzău, precum și pe Omul anului. Lista va fi supusă votului consilierilor locali în cadrul ședinței de vineri a Consiliului Local Municipal Buzău. Astfel cei cinci cetățeni de onoare care vor fi premiați de edil în acest an sunt: Costel Vânătoru, cercetător al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău, Clement Hung – CEO Green Group (reciclare deșeuri – Romcarbon, Grreentech, GreenWeee, Green Fiber), Eugen Mănăilă – militar, rănit în Afganistan, Ion Tăbăcaru – artist fotograf, Achim Alstanei – general (r), președinte Asociația Națională Cultul Eroilor – filiala Buzău.

Omul anului este Benone Sinulescu, îndrăgitul și cunoscutul interpret de muzică populară, de origine buzoiană.

„Mi-am pus și eu amprenta asupra acestor nominalizări. Toți cinci sunt oameni care au trudit, fiecare în meseria lui, pentru acest oraș. Cel mai cunoscut publicului este Costel Vânătoru, inginer horticol și preot. Merite deosebite, deși poate puțini sunt cei care îl cunosc, are Clement Hung, taiwanezul care fondat Green Group- lider european în reciclarea deșeurilor de tip pet cu sediul la Buzău. O spun încă o dată, 95% din veniturile primăriei Buzău vin de la firme și doar 5% de la populație. De aceea, cred că e corect așa, ca primar trebuie să am o mare grijă față de interesele și solicitările firmelor din Buzău”, a declarat primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here