Copilărie creştină, ţara copilăriei, copilărie şi tradiţii buzoiene, sporturile copilăriei sau poveştile copilăriei , sunt acţiuni pe care Consiliul judeţean , Centrul pentru Cultură şi Artă, Palatul copiilor şi Centrul francofon le-au pregătit pentru a implica cât mai mulţi copii în activităţi menite să le dezvolte spiritul de echipă ori gustul pentru tradiţie şi religie .

Astfel, sâmbătă 1 iunie,în parteneriat cu IPJ se va lansa activitatea “ Siguranţa ta contează”  de la ora 10, in Parcul Tineretului iar activităţile vor fi centrate pe discutarea normelor de prevenire a accidentelor in randul copiilor si necesitatea derularii unui astfel de proiect, informarea elevilor si a profesorilor implicaţi în proiect cu privire la organizare, conţinut, obiective, norme de comportament, identificarea resurselor şi a spaţiului de desfăşurare a activităţilor. Se va lansa activitatea de desene pe asfalt pe teme de circulatie rutiera si de crestere a sigurantei copiilor.

În parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei , în premieră de la 10,30 va fi organizată o slujba de TE DEUM oficiata de un sobor de preoti cu directa participare a IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei. Activitatile de creatie artistica pe teme de educatie religioasa vor incepe la ora 11. Elevii vor decora oua de Paste si, pe un carton duplex, vor realiza Pomul vietii din hartie creponata de diferite culori.

După amiază, de la ora 16, în foişorul din Crâng vor fi organizate de către Centrul de Cultură şi Artă sub îndrumarea unor meşteri populari, ateliere de creatie populara,iar elevii participanti vor realiza, obiecte traditionale din diverse materiale.

“ Sporturile copilăriei” , activitate destinată elevilor din scolile judetului Buzau din clasele I-VII cuprinde sporturi ca: fotbal,  handbal,  baschet,  tenis de masa ,atletism( cros), ciclism.Activităţile se vor desfăşura pe bulevardul Nicolae Balcescu, în Parcul Crang,la Sc. Nr 11, Sc. Nr 15, teren Calcetto Buzau şi vor fi angrenaţi  602 elevi.

Fiecare participant in ziua de 1 Iunie 2013 va primi din partea organizatorilor câte un tricou şi un balon cu inscriptiile proiectului: TARA COPILARIEI : „ Mândru că sunt buzoian” si a organizatorului Consiliul Judetean. .

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here