Există deficienţe în sistemul de achiziţii publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2 a POR. Printre acestea  utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similar – se arată  într-un comunicat al MDRT, referitor la “ Drumul vinului “ printre  altele.  Șeful Guvernului a declarat că speră ca  Uniunea Europeană să reia, la sfârşitul acestei veri, plăţile prin Programul Operaţional Regional (POR), sistate în România în urma descoperirii unor nereguli.  Întrebat la Cluj-Napoca, după semnarea a două contracte europene pe mediu, care este situaţia plăţilor sistate prin POR, Boc a răspuns că în momentul de faţă se fac verificări, iar după analize, DG Regio, structura europeană care răspunde de POR, va lua decizia reluării acestor plăţi.  Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional (POR) -Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport-, din cauza deficienţelor constatate, şi a cerut autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2. Comisia Europeană a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Raportul preliminar al misiunii de audit efectuată în România în perioada 28 martie – 1 aprilie 2011, având obiect verificarea mai multor proiecte finanţate în cadrul Axei 2 a POR, respectiv reabilitarea DJ 701 limita jud. Dâmboviţa-Gratia-Poeni-Silistea-Scurtu Mare-Slăveşti-Ciolăneşti-Zambreasca-Dobroteşti, beneficiar CJ Teleorman, reabilitare DJ 506 Cervenia-Vităneşti-Băbăiţa, beneficiar CJ Teleorman, modernizare sistem rutier pe DJ 101B, DN 1 Snagov- Gruiu, beneficiar CJ Ilfov, şi modernizarea infrastructurii de acces la zonele turistice cu poţential demonstrat ale judeţului Buzău, beneficiar Parteneriat UAT CJ Buzău- UAT Comuna Merei. Ca urmare a deficienţelor constatate, Comisia Europeană a transmis MDRT decizia de întrerupere a plăţilor intermediare pentru Axa 2 până la îndeplinirea măsurilor cerute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here