Am primit, in ultimele saptamani, pe Facebook, o serie de mesaje de la voi, cetatenii judetului Buzau, referitoare la problemele cu care va intalniti zi de zi. Implicarea voastra in problemele comunitatii este foarte importanta. Va asigur ca niciun mesaj nu este si nu va fi trecut cu vederea. Va rog sa trimiteti in continuare astfel de mesaje, pentru ca impreuna sa reusim sa gasim solutii” – acesta este mesajul preşedintelui CJ, Cristi Bîgiu adresat tuturor membrilor comunităţii care vor să facă ceva pentru locul în care trăiesc şi muncesc. De altfel preşedintele Consiliului Judeţean are postate pe pagina sa de facebook mesaje de la buzoieni , mesaje în care buzoienii îi aduc la cunoştinţă probleme din comunităţile în care trăiesc. Cristi Bîgiu a câştigat cu un vot covârşitor în favoarea sa mandatul de preşedinte al CJ la alegerile din iunie 2012 când buzoienii i-au arătat încredere şi l-au investit în fruntea adiministraţiei judeţene pentru a le face traiul mai bun. Încă dinainte de a cîştiga mandatul însă, Crsiti Bîgiu a făcut demersuri reptate la ministerele conduse de reprezentanţi ai PNL pentru a atrage fonduri către judeţul Buzău ori pentru a redeschide instituţii sanitare pe care guvernul Boc a pus lacătul. Amintim aici alocare de fonduri pentru reabilitarea unor tronsoane ale drumului naţional 10 care leagă Buzăul de Braşov. Tot pentru buzoieni Bîgiu a intervenit şi la ministerul sănătăţii pentru a putea redeschide spitalul din Pătârlagele închis cu un an mai devreme .Preşedintele CJ se descrie pe pagina sa de facebook ca fiind un om de acţiune care vrea să facă totul pentru judeţul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here