mungiuLa sfârşitul acestei luni mai exact pe 26 noimebrie, în sala mare a Consiliului Judeţean este programată  o proiecţie de gală a filmului premiat în acest an la Cannes, „După dealuri”.

Cel mai titrat regizor român al momentului,Cristian Mungiu,vafi prezent la evenimentul ce este organizat de către Centrul Cultural Francofon Buzău în colaborare cu Galleria Mall şi Consiliul Judeţean. După proiecţia filmului, regizorul Cristian Mungiu va susţine o conferinţă de presă, alături de el aflându-se şi tânărul actor buzoian care face parte din distribuţia filmului „După dealuri”, Ionuţ Ghinea. Potrivit programului, premiera buzoiană a filmului are loc la ora 18.00 (până la ora 20.30) în sala Consiliului Judeţean. De la ora 21.00, Cristian Mungiu va participa la conferinţa de presă care va avea loc cel mai probabil la Galleria Mall, alături de regizor fiind prezent şi buzoianul Ionuţ Ghinea.

Buzoianul interpretează rolul fratelui personajului principal, o fată care se refugiază în credinţă, devenind măicuţă la o mănăstire. „După dealuri” se inspiră din romanele non-ficţionale  „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea judecătorilor”, în care Tatiana Niculescu Bran documenta Cazul Tanacu. Filmul a fost nominalizat pentru Palme d’Or, fiind distins la Cannes cu premiul pentru cea mai bună actriţă, premiul pentru cel mai bun scenariu, premiat de Academia Română de Film, iar apoi a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa. Totodată, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru), momentan fiind nominalizat la premiile Academiei de Film Europene 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here