Consiliul Județean Buzău va participa la Târgul de Turism organizat de Romexpo la București în perioada 14-17 martie, tema aleasă pentru acest an fiind ”Județul Buzău, tărâmul unde natura a creat minuni”. ”Buzăul are un potențial turistic imens, pe care este păcat să nu-l valorificăm la justa lui valoare, fie că vorbim despre Vulcanii Noroioși, despre Focurile Vii de la Lopătari, Muzeul Chihlimbarului de la Colți, despre așezările rupestre de la Aluniș-Colți-Bozioru sau despre alte obiective ce merită văzute în Județul Buzău”, spune președintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu.

Pentru a atrage cât mai mulți vizitatori la standul județului Buzău, în fiecare zi va fi prezent câte un meșter popular, care va face demonstrații ale meșteșugului pe care îl stăpânește. Astfel, Amelia Popa se va prezenta cu țesături din păr de capră, Dana Voicu va aduce tapiserie înnodată, iar Ioana Matei va face o demonstrație de încondeiat ouă. De asemenea, sâmbătă, 16 martie, va fi prezent și un ansamblu folcloric de la Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău. ”Pe lângă faptul că suntem cu toții buzoieni și ne mândrim cu județul nostru și cu frumusețile naturale pe care acesta le posedă, nu trebuie să uităm de latura economică a turismului. Mai mulți turiști înseamnă bani mai mulți pentru buzoieni, iar acest lucru este în beneficiul tuturor locuitorilor județului”, a mai spus Cristi Bîgiu. La Târgul de la Romexpo vor fi distribuite pliante și broșuri în care va fi prezentat Județul Buzău, din punct de vedere turistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here