Tribunalul Buzău a admis ieri cererea de dizolvare de drept a Consiliul Local Pogoanele, la solicitarea prefectului judeţului, Gabriel Baltă. Hotărârea poate fi atacată cu recurs. 

O altă cerere similară, depusă de primarul oraţului, Florin Dumitraşcu, a ajuns spre judecare la Curtea de Apel Ploieşti după ce Tribunalul Buzău a respins acţiunea în constatare de drept privind dizolvarea miniparlamentului local de la Pogoanele ca inadmisibilă.  Termenul primit la Ploieşti pentru recursul formulat de Florin Dumitraşcu este 11 noiembrie 2013.

Încă de la constituire, forul legislativ local nu a reuşit să funcţioneze din cauza unor dispute între consilierii PSD, cei PP-DD şi cei PNL, alături de primarul liberal Florin Dumitraşcu. Mai exact, o parte dintre consilierii locali, în majoritate PSD, împreună cu cei ai PP-DD, a boicotat toate şedinţele convocate încă de la constituire, nemulţumiţi că liberalii au susţinut şi pus viceprimar un PP-DD-ist care pierduse sprijinul partidului şi, legal, şi calitatea de consilier local. Aşa că mărul discordiei i-a trimis pe aleşi direct în faţa judecătorilor. În baza prevederilor legale, primarul localităţii, Florin Dumitraşcu, a cerut instanţei de Contencios Administrativ dizolvarea Consiliului Local Pogoanele după ce aleşii locali nu au fost în stare să ţină trei şedinţe la rând. Acţiunea a fost depusă la Tribunalul Buzău în data de 6 noiembrie, iar primul termen a fost fixat pe 15 ianuarie 2013. Acţiunea de constatare a dizolvării Consiliului Local Pogoanele a fost suspendată în aceeaşi lună, potrivit art. 242 al.1 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece, la primul termen dat de instanţă, niciuna dintre părţi n-a răspuns „prezent” la apelul judecă­torului. Soluţia a fost una neaşteptată, dar, ulterior s-a cerut  repunerea pe rol a dosarului.

Potrivit Legii nr. 215/2001, art. 55, (7) „Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului“. Asta înseamnă că, în toamnă, ar putea avea loc alegeri pentru un nou deliberativ local la Pogoanele.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here