Poliţiştii locali au descinsla diferite locaţii din municipiul Buzău pentru a verifica dacă atunci când au fost ridicate construcţii s-a respectat legea. Cu aceasta ocazie au fost depistate cinci persoane care au încălcat prevederile legale și au fost sancționate contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000lei  și 100.000 lei.

De la începutul anului și până acum au fost aplicate 58 sancțiuni contravenționale în valoare de 58.000 lei, pentru construcții și extinderi fără autorizație și pentru nerespectarea autorizației de construire. Au fost întocmite 28 de referate către Serviciul juridic și contencios administrativ, pentru nerespectarea măsurilor complementare stabilite în procesele verbale de constatare a contravenției.

Poliţiştii locali dau asigurări că şi în următoarea perioadă vor continua seria acţiunilor şi îi vor avea în vizor pe buzoienii care încearcă să ocolească legea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here