O echipă a Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne a fost prezentă, săptămâna trecută, la Prefectură pentru a verifica activitatea instituţiei din ultimul an. Controlul de la Prefectură a vizat îndeplinirea unor măsuri dispuse la precedenta vizită a echipei ministeriale, când au fost descoperite mai multe nereguli, puse pe seama foştilor prefecţi.
De atunci, mai multe problemele legate de organizare şi coordonare au fost rezolvate, dar au rămas lipsuri în privinţa avizării hotărârilor dispuse de primari şi consilii locale, sarcină care nu a putut fi îndeplinită la timp.

”Avem doar 8 juriști care trebuie să verifice hotărârile de la 87 de UAT-uri, plus Consiliul Județean. Fiecare are cel puțin o ședință ordinară pe lună, plus cele extraordinare. Vă dați seama că nu pot verifica toate hotărârile într-o zi, e nevoie de o perioadă mai mare de timp. Și e normal, în aceste condiții, să existe întârzieri”, a declarat prefectul Carmen Ichim.

Potrivit prefectului Carmen Ichim, pentru a face faţă cerinţelor, Biroul Juridic ar trebui suplimentat cu 5 – 6 jurişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here