Problema locurilor din creşe şi grădiniţe din judeţul Buzău va fi rezolvată. 18 noi creşe şi grădiniţe vor fi construite cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Suma alocată pentru noile obiective de infrastructură şcolară este de peste 15 milioane de lei.Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului a lansat licitaţia pentru primele proiecte de creşe/grădiniţe, care vor fi construite în judeţele Buzău, Vrancea, Suceava şi Botoşani, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, a anunţat vineri instituţia. Pentru primele două pachete licitate în cadrul acestui program, MDRT achiziţionează servicii de proiectare şi lucrări de execuţie pentru un număr de 103 grădiniţe/creşe (18 din judeţul Buzău, 29 din judeţul Vrancea, 26 din judeţul Botoşani şi 30 din judeţul Suceava). Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Valoare estimată maximă pentru fiecare judeţ este de 15.377.079 lei fără TVA pentru judeţul Buzău, 23.726.419 lei fără TVA pentru judeţul Vrancea, 22.765.426 lei fără TVA pentru judeţul Botoşani, respectiv 26.690.406 lei fără TVA pentru judeţul Suceava. Valoarea estimată include costurile de proiectare şi execuţie, precum şi pe cele de finanţare. „Obiectivele de investiţii au fost stabilite în funcţie de propunerile înaintate de autorităţile publice locale şi în urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului, în baza criteriilor de prioritizare prevăzute de legislaţia în vigoare. Proiectele-tip utilizate pentru aceste obiective de investiţii sunt de trei categorii, respectiv pentru creşe/grădiniţe cu una, două sau trei grupe de copii şi sunt puse la dispoziţie de MDRT”, se arată într-un comunicat al ministerului. 
Autorităţile publice locale beneficiare ale investiţiilor sunt cele care identifică terenul pe care vor fi amplasate construcţiile. De asemenea, tot ele vor realiza, la finalizarea investiţiei, dotările tehnico-edilitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here