Salariul minim pe economie va creşte la 750 de lei, de la 1 februarie, şi va ajunge la 800 de lei, la jumătatea anului. Aşa prevede un proiect de hotărâre de guvern care va fi discutat în sedinţa de mâine a Executivului. Şi pensionarii vor primi bani mai mulţi. Valoarea punctului de pensie se majorează cu 30 de lei, în proiectul bugetului de asigurări sociale.

Potrivit proiectului publicat pe site-ul ministerului Muncii, salariul minim pe economie va creşte cu 50 de lei de la 1 februarie. Asta înseamnă 4 lei şi 44 de bani pe oră, brut. Următoarea majorare se va aplica de la 1 iulie când salariul minim va ajunge la 800 de lei. Niciun angajator nu are voie să plătească o leafă mai mică. Altfel riscă o amendă contravenţională de maximum doua mii de lei.

Registrul de la Inspecţia Muncii arată că, din aproximativ 5 milioane de salariaţi, aproape 540.000 au pe contract leafă minimă. Însă, Institutului Naţional de Statistică, susţine că ar fi aproximativ 900.000.

Majorarea înseamnă sume în plus la buget, din impozitul pe venit şi contribuţiile pentru pensii, şomaj şi sănătate.

Şi aproape 5 milioane de pensionari vor primi bani mai mulţi. Potrivit proiectului de buget, valoarea punctului de pensie creşte, anul acesta, la 762 de lei.

De majorare vor beneficia şi cei 158.000 de pensionari militari. Pensia socială minimă rămâne de 350 de lei. Guvernul se bazează pe creşterea veniturilor salariale, pentru a acoperi toate aceste măsuri. Şi mai ia în calcul scăderea numărului de şomeri cu 29.ooo, anul acesta.

Pentru cheltuielile cu pensiile şi şomajul, Executivul a alocat 8,4 % din PIB. Se bazează pe venituri de aproape 51 de miliarde de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here