Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului Buzău ar putea fi acţionată în instanţă de Instituţia Prefectului. Motivul este refuzul aleşilor judeţeni de a se conforma prevederilor legale şi de a vota hotărârea de transformare în funcţionar public a conducerii instituţiei. Prefectul judeţului Paul Beganu spune că a trimis Consiliului Judeţean o scrisoare prin care solicită  alinierea la prevederile legale a funcţiilor din DGASPC. ” Este regretabil  că consilierii judeţeni nu se conformează prevederilor legale în vigoare, ceea ce face Instituţia Prefectului şi ce solicită este un demers de intrare în legalitate. Am putea să-i acţionăm în instanţă cu obligaţia de a face. Termenul dat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru această conformare a expirat , a fost pe 29 iulie”, a declarat prefectul judeţului Paul Beganu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here