masini ISU

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Centrul Militar Județean Buzău au primit luni câte o mașină nouă marca Dacia Duster. Autoturismele au fost cumpărate de Consiliul Județean, fiind predate de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, reprezentanților celor două instituții. La predarea mașinilor au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Petre, și subprefectul Sorin Gheorghe. Șeful CJ și-a exprimat speranța că cele două mașini le vor fi folositoare angajaților ISU și Centrului Militar Județean în acțiunile pe care le întreprind.

”Domnule comandant Croitoru, domnule Inspector Șef Nicolae, vă înmânăm, astăzi, cheile și actele pentru cele două autovehicule achiziționate prin programul național de reînoire a parcului auto. Activitatea unităților pe care le conduceți este deja cunoscută tuturor și extrem de utilă comunității noastre. În același timp, relațiile Centrului Militar Județean și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență cu Consiliul Județean sunt dintre cele mai bune, de fiecare dată colaborarea fiind una de succes”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Mașinile sunt marca Dacia Duster, au motoare Diesel de 1.500 centimetri cubi și tracțiune 4×4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here