Poliţiştii locali din municipiul Buzău vor folosi la intervenţii autoturismul de serviciu al fostului primar Constantin Boşcodeală. Autoturismul a stat în parcarea Poliției Locale aproape patru luni după ce actualul edil a aflat că au fost nereguli la achiziţia lui.Maşina a intrat în atenţia Camerei de Conturi încă din 2014, când auditorii au precizat că a fost luată ilegal, pentru că, la acea vreme, legea interzicea cumpărarea de autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi şi mai scumpe de 18.000 de euro.

În urma sesizării Camerei de Conturi, primarul Constantin Boşcodeală a transferat autoturismul la Poliţia Locală, însă l-a folosit tot în interes de serviciu, având ca şofer un angajat al Poliţiei Locale. Un alt raport al auditorilor a indicat faptul că tot consumul de carburant din acea perioadă a reprezentat un prejudiciu pentru bugetul local. Noul primar, Constantin Toma, nu a folosit acest autoturism şi a dispus să fie plasat în curtea Poliţiei Locale, unde a stat aproape patru luni. Recent s-a luat decizia ca maşina să fie folosită pentru patrulare şi intervenţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here