bratianuFostul spital Brătianu de pe un bulevard Nicolae Bălcescu ar putea fi consolidat cu fonduri europene. Consiliul Judeţean a anunţat că monumentul arhitectonic va fi reparat şi transformat cel mai probabil într-un centru cultural, demersurile fiind deja demrate luna aceasta, printr-o propunere lansată spre dezbatere aleşilor judeţeni. De peste 15 ani, clădirea zace în ruină iar autorităţile s-au dovedit neputincioase în a-i găsi o destinaţie.
În prezent, Consiliul Judeţean are în lucru un proiect de restaurare a clădirii monument, însă rămâne de văzut ce şanse are noul demers. Conducerea forului judeţean a decis să introducă pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din martie un proiect de hotărâre prin care li se cere aleşilor judeţeni să sugereze o nouă destinaţie pentru edificiu.Responsabilii din Consiliul Judeţean au hotărât să lanseze acum aceste consultări pentru ca la momentul elaborării ghidurilor ce vor permite accesarea de fonduri europene pe perioada 2014-2020 să se ştie clar ce destinaţie va avea clădirea respectivă, să se poată întocmi proiectul şi să se obţină finanţarea pentru reabilitarea clădirii. Cel ami probabil clădirea va deveni un centru cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here