bani2Statul nu va recupera sporurile salariale acordate funcţionarilor publici în perioada 2008-2010. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2009, numai în 2008, au fost acordate sporuri de aproape 260 milioane euro, adică aproape 0,18% din PIB, pentru 235.000 de angajaţi – 36% din totalul salariaţilor din administraţia locală -, din 4.500 de instituţii publice. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, astăzi Legea amnistiei fiscale, care prevede ca funcţionarii publici să nu mai returneze statului banii încasaţi din sporuri nejustificate. Pe 9 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot final proiectului de lege care anulează recuperarea sporurilor salariale acordate funcţionarilor publici în perioada 2008-2010 considerate ilegale în urma raportului Curţii de Conturi. Proiectul de lege prevede amnistia fiscală pentru aproximativ 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în cei doi ani din bugetul consolidat, în baza contractelor sau a acordurilor colective de muncă şi a hotărârilor consiliilor locale sau judeţene. După vot, toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au arătat că adoptarea iniţiativei legislative este un act de justiţie. În luna februarie, Cabinetul Ungureanu s-a angajat, prin programul de guvernare, să aprobe în acest an proiectul legii privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici. În expunerea de motive a proiectului sunt invocate „buna credinţă” atât a angajatorilor care au achitat sporurile în baza contractelor sau acordurilor de muncă, cât şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2009, numai în 2008, au fost acordate sporuri de aproape 260 milioane euro, adică aproape 0,18% din PIB, pentru 235.000 de angajaţi – 36% din totalul salariaţilor din administraţia locală -, din 4.500 de instituţii publice. Printre sporurile considerate ilegale de Curtea de Conturi se numărau primele pentru refacerea după concediul de odihnă, prima de toamnă, bonificaţia pentru ziua localităţii. De asemenea, raportul mai arăta că au fost acordate tichete cadou şi salariaţilor pentru care ordonatorul de credite nu avea calitatea de angajator, precum personalul didactic și nedidactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here