imagesCAPEOSHSDesfiinţat în luna aprilie, spitalul din Pătârlagele nu poate fi redeschis din cauza Executivului. Deşi autorităţile locale au făcut toate demersurile posibile pentru a le oferi localnicilor şansa de a beneficia de serviciile medicale ale unităţii spitaliceşti, întârzierea membrilor Guvernului de a emite hotărârea de desfiinţare a spitalului, încurcă redeschiderea acestuia. Viceprimarul oraşului Pătârlagele,  Gheorghe Ivan a declarat: ” am stabilit prin hotărâre de consiliu local că spitalul rămâne în patrimoniul unui ONG de pe lângă spitalul Sf Sava. Acesta va putea accesa fondurile necesare pentru lucrările care trebuie făcute. Din păcate noi am făcut tot ce stătea în puterea noastră însă cei de la Guvern nu emit hotărârea de desfiinţare pentru ca noi după aceea să putem să dăm o nouă hotărâre de deschidere. Spitalul va funcţiona în parteneriat public-privat şi va avea contract cu Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate”. Spitalul va avea 20 de paturi pentru bolnavi cronici şi alte 20 pentru îngrijiri paleative. ” E nevoie de o investiţie de 25 de miliarde de lei vechi pentru reparaţii masive, sunt multe lucrări care trebuie executate şi de astea se va ocupa  ONG-ul care a preluat spitalul, e păcat să nu avem spital aici unde a fost dintotdeauna”,  a mai precizat viceprimarul Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here