handbalCampioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, se află în drum spre Buzău, unde mâine va juca partida din Liga Campionilor cu polonezii de la Wisla Plock, pe traseu având o „escortă” formată din utilaje de deszăpezire, pentru a nu rămâne blocată în nămeţi.

Antrenorul Ştefan Constantin a declarat că drumul este destul de bun, pentru moment. „Acum suntem în drum spre Buzău, nu am ajuns încă la Slobozia, dar sperăm că totul va fi în regulă. Avem în faţă un utilaj cu freză, iar în spatele nostru două tractoare cu lame. Mergem cam cu 40-50 kilometri la oră, e destul de bine deocamdată, chiar dacă drumul e foarte greu. Polonezii ştiu că vor ateriza la ora 14.00, la Bucureşti. Sper să ajungă şi ei cu bine, pentru că drumul nu e greu până la Bucureşti, ci până la Buzău”, a spus tehnicianul formaţiei HCM Constanţa.

Ştefan Constantin are speranţe că va fi un meci bun al elevilor săi, care sunt dornici să-şi ia revanşa, după înfrânerea dramatică din tur, scor 29-30, la capătul unui meci condus de HCM, timp de 55 de minute. „Dacă noi vom juca la adevărata valoare, sunt şanse mari să fim învingători. Băieţii îşi doresc şi o revanşă după meciul din tur, sunt pregătiţi şi speră la o victorie”, a afirmat Constantin.

Meciul dintre HCM Constanţa şi Wisla Plock este programat joi, de la ora 20.00, la Buzău, contând pentru etapa a VIII-a a grupei C din Liga Campionilor. După şapte runde disputate, HCM se află pe ultimul loc, cu o singură victorie şi şase înfrângeri (2 puncte în clasament).  În ultimele două etape, campioana României va juca pe teren propriu cu ruşii de la Sankt Petersburg HC (16 februarie) şi în deplasare cu slovenii de la Cimos Koper (25 februarie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here