Şefei centrului pentru copii cu handicap sever numărul 8, instituţia în care pe 22 iunie a murit un copil, i s-a cerut demisia de către conducerea DGASPC Buzău. Doctoriţei Anca Bistriceanu i se impută tăinuirea evenimentului şi mai mult decât atât, lipsa din centru, deşi aceasta era în activitate şi nu în concediu aşa cum a susţinut iniţial în faţa conducerii de la Protecţia copilului.

„Responsabilitatea îi revine în totalitate şefei centrului, doamna doctor Anca Bistriceanu, nu a fost la serviciu, a absentat nejustificat de la locul de muncă şi a informat conducerea că e în concediu de odihnă, era defapt prima zi de muncă după efectuarea concediului de odihnă. I-am solicitat demisia, acesta nu şi-a dat-o aştept finalizarea anchetei administrative după care o voi demite”, a declarat astăzi directaorea DGASPC Buzău, Claudia Roşioru. În replică, şefa centrului pentru copii cu handicap sever, dr Anca Bistriceanu a declarat că îşi va da demisia după ce se va finaliza ancheta. ” A fost un accident nefericit, nu mă consider vinovată, nu am fost audiată de nimeni decât de conducerea direcţiei, am lipsit din centru pentru că pe 8 şi 9 am fost la serviciu deşi eram în concediu, copilul nu a murit pentru că am lipsit eu. La momentul producerii evenimentului masa era în etapa premergătoare, adică nu era aşezată în farfurii, un copil a furat crenvurştiul, iar el ( n.r. victima), i l-a luat din mână. Nu am înştiinţat-o pe directoare pentru că am fost în stare de panică şi am reacţionat încercând să-l salvăm pe copil, am sunat la salvare întâi”, a declarat Anca Bistriceanu, şefa centrului unde s-a produs tragedia. Doctoriţa Bistriceanu conduce centrul numărul 8 din 2003 de când s-a înfiinţat iar în sistemul de protecţie a copilului lucrează de 20 de ani. Pe 22 iunie, la centrul din Micro 14, un băieţel de 10 ani, cu handicap grav,  a murit din cauză că s-a înecat cu o bucată de crenvurst.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here