Biroul Electoral Central a acreditat, până joi, mai multe institute pentru realizarea sondajelor de opinie la ieşirea de la urne la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
La nivel naţional acestea sunt: Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP), Compania de Cercetare Sociologică şi Branding ”Forum”, SC Piar Media Consulting SRL, Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS şi Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, dar şi SC Operation Research SRL.
Totodată, a fost acreditată Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative pentru efectuarea de sondaje de opinie în Bucureşti şi judeţele Dâmboviţa (oraşul Răcari şi comuna Conţeşti), Ialomiţa (oraşul Fierbinţi Tîrg şi comuna Axintele) şi Buzău (comuna Glodeanu-Siliştea).
Şi SC CT& Research SRL a fost acreditată pentru sondaje în Bucureşti, municipiul Arad şi Târgu-Jiu, iar numai pentru Capitală – Grupul de Studii Sociale 2000 SRL şi Fundaţia Biroul de Cercetări Sociale.
În judeţele Gorj şi Dâmboviţa a fost acreditat SC Operation Research SRL, pentru judeţele Iaşi şi Neamţ – Asociaţia Grupul pentru Acţiune Socială şi Dialog Economic (GRADECO), iar în judeţul Dâmboviţa – SC Profile Communication SRL.
Pe raza judeţelor Prahova şi Brăila a fost acreditată să efectueze exit-poll-uri SC Fresh Mint SRL, în Prahova – SC Origami Consulting SRL şi SC Certo Alan Media SRL, în Maramureş – SC Megatronic World Prodictions SRL, în judeţul Sibiu – SC ”De Toate Pentru Toţi” SRL.
Au mai solicitat BEC acreditarea pentru efectuarea de sondaje la ieşirea de la urne SC Ecomobus SRL, Asociaţia IC Brătianu Satu Mare, SC Segdesign SRL, pentru colegiul nr. 2 Camera Deputaţilor din judeţul Prahova, Centrul Şcolar şi Cultural de Jurnalism, pentru judeţul Călăraşi, Bucureşti şi Târgu Jiu, cereri care se află joi în discuţia Biroului Electoral Central.
Operatorii de sondaj au acces în zona de protecţie de 500 de metri a secţiilor de votare, fără a avea acces în interiorul acestora. Ei au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here