Buzăul ocupă locul doi pe ţară după numărul de incidente electorale înregistrate astăzi pe parcursul turului de scrutin de astăzi. În Bucureşti, care ocupă locul întâi, au fost înregistrate 27 de incidente, iar în judeţul nostru 17. Unul dintre incidente s-a petrecut la o secţie de vot de la Liceul numărul 5 din municipiu unde preşedintele de aici i-a pus pe ceilalţi membri ai comisie să semneze procesele verbale de predare-primire a buletinelor de vot „în alb”, îniante de finalizarea procesului electoral. Membrul PP-DD a sesizat Biroul Electoral Judeţean care a judecat cazul, însă cererea PP-DD de suspendare a procesului electoral şi de schimbare a preşedintelui de secţie a fost respinsă.
La o secţie de vot de la Şcoala numărul 11 din municipiu un alegător s-a prezentat la urne, însă când a prezentat actul de identitate, pe listele electorale figura precum că deja ar fi votat. Buzoianul susţine că astăzi nu s-a prezentat la vot şi că semnătura sa este un fals. Şi în acest caz va fi sesizat Biroul Electoral, iar procesul de vot a fost suspendat.