Primăria Buzău a anunțat că de vineri, 15 decembrie, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor se vor distribui invitațiile pentru spectacolul susținut de Johann Strauss Ensemble.
Cei interesați trebuie să aibă la ei cartea de identitate întrucât pe invitații va fi trecut numele beneficiarului pentru a se evita o eventuală speculă.
Recomandarea organizatorilor e ca doritorii să fie prezenți mâine la prânz la Sala Sporturilor.
Îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble ajunge anul acesta, în premieră, și la Buzău. Marți, 19 decembrie, de la ora 19, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” vor răsuna cele mai frumoase ritmuri ale Crăciunului autentic vienez. Concertul are loc la inițiativa Primariei Municipiului Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here