maternitate inaugurataNoi promisiuni legate de deschiderea maternităţii de pe strada Victoriei au fost făcute astăzi în şedinţa de la Consiliul Judeţean. Președintele interimar al CJ, Petre Emanoil Neagu spune că, până la această oră, a fost achiziționat serviciul de consultanță, urmând să fie puse în aplicare procedurile legale pentru ca noua unitate spitalicească să devină funcțională:
„Procedurile au fost deja declanșate, a fost achiziționat serviciul de consultață și urmează procedurile legale; probabil că, la începutul verii, maternitatea va fi funcțională”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
Maternitatea de pe strada Victoriei a fost inaugurată în vara lui 2012, însă atunci în unitate se aflau echipamente medicale închiriate care au fost ulterior restituite firmei care le furnizase. Până acum, în unitatea unde vor naște buzoiencele, s-au investit peste 16 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here