politist masina8În ziua de 30 mai a.c., în intervalul orar 15.00 – 18.00, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor ce se pot produce pe fondul depăşirilor neregulamentare.

Au fost constatate 25 de contravenţii, în 9 situaţii fiind vorba despre încălcarea regulilor privind depăşirea, abateri comise pe DN10, DN1 B-E577 şi DN 2B.

Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, faţă de cei 9 şoferi a fost luată şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile.

În cadrul activităţilor desfăşurate ieri de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au fost aplicate, în total, 382 de sancţiuni pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, abaterile fiind comise de 250 de şoferi, 49 de pietoni, 8 biciclişti, 7 conducători de mopede şi 5 căruţaşi.

De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării alte 11 permise de conducere, dintre care şapte pentru conducerea autovehiculelor cu viteze mai mari cu 50 km/h decât limita maximă admisă, două pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară în municipiul Buzău, unul pentru depăşire pe marcajul longitudinal continuu – abatere comisă de un băcăuan de 42 de ani pe Şoseaua Spătaru din municipiul Buzău şi unul pentru conducerea unui autovehicul ce prezenta defecţiuni grave la mecanismul de direcţie (şofer de 21 de ani, din Pătârlagele, depistat de poliţişti pe DN 10, pe raza localităţii de domiciliu) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here