Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău mai scoate la concurs încă 57 de locuri disponibile. Este vorba despre posturi vacante destinate personalului medical auxiliar, respectiv infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, dar şi pentru personalul medical mediu. Sunt disponibile 26 de posturi pentru infirmirere debutante, dintre care câte patru la secţiile Cardiologie şi Neurologie, câte trei la secţiile ATI şi O.G. II, câte două posturi la secţiile Pediatrie, Pneumologie şi O.G. I, precum şi câte un loc vacant la secţiile Medicină Internă, Compartiment Nefrologie, Chirurgie plastică, ORL, Chirurgie generală şi Bloc operator O.G.

Pentru îngrijitoare sunt disponibile 18 posturi, câte trei la secţiile O.G.I şi O.G. II, două locuri la secţiile Medicină internă şi câte un post la secţiile Cardiologie, Compartiment Nefrologie, Laborator Radiologie, Pediatrie, Oftalmologie, Chirurgie plastică, Chirurgie pediatrică, Compartiment ATI – O.G, Chirurgie generală şi Oncologie. Pentru secţiile ATI şi Ambulatoriu Spital sunt libere două locuri pentru brancardieri. Totodată, sunt scoase la concurs pentru Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) – SMURD nouă posturi pentru asistenţi medicali, dintre care şase destinate debutanţilor şi trei pentru asistenţi medicali principali. De asemenea, tot la UPU – SMURD sunt disponibile alte trei posturi vacante, câte unul pentru infiermieră debutantă, îngrijitoare şi brancardier.

Pentru toate aceste 57 de posturi, înscrierea candidaţilor se va face până pe data de 3 martie, ora 12,00 inclusiv, la Serviciul Resurse Umane al Spitalului Judeţean. Concursul constă în trei etape scuccesive, respectiv selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Selecţia dosarelor are loc pe data de 7 martie, proba scrisă se desfăşoară pe 13 martie, la ora 10,00, iar interviul este stabilit pentru data de 17 martie. Pentru promovarea probei scrise, care este o etapă eliminatorie, candidaţii trebuie să obţină minimum 50 de puncte, acelaşi punctaj minim fiind valabil şi pentru promovarea probei interviului.

Pentru candidaţii care vor concura pe posturile destinate personalului medical auxiliar, respectiv infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, taxa de înscriere este în valoare de 30 de lei, iar pentru cei care vizează posturile de asistenţi medicali, taxa de concurs este de 50 de lei. Rezultatele finale ale concursului vor fi afişate pe data de 23 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here