militari defilareBuzoienii, la fel ca toți românii au sărbătorit astăzi Ziua Naționala a României. Ca și în anii trecuți, autoritățile locale au organizat o defilare militară care a avut loc în fața Prefecturii Buzău dar și un spectacol muzical susținut de soliști de muzică populară, în frunte cu Maria Ciobanu.

Începând cu ora 10.00, în faţa Monumentului Eroilor Neamului a avut loc un ceremonial militar şi religios fiind urmată de o depunere de coroane.

Cei peste 2.000 de buzoieni care au ales să asiste la manifestările organizate de Ziua Naţională a României, au asistat la o paradă militară, la care au participat plutoane de militari de la unităţile şi subunităţile din Buzău, precum şi formaţiuni de la ISU şi Jandarmerie. Pe platoul din faţa prefecturii a fost amenajată şi o expoziţie de tehnică din dotarea Armatei, Poliţiei, Jandarmeriei şi ISU Buzău.

La spectacolul folcloric programat imediat după parada militară, buzoienii au cântat alături de Maria Ciobanu şi Florin Vasilică, dar şi de solişti şi trupe folclorice din judeţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here