În luna ianuarie a acestui an, autorităţile municipale au deschis pasajul subteran de pe bulevardul Unirii, din dreptul Catedralei Municipale. Intenţia edililor a fost aceea de a-l reda circulaţiei pietonale într-un timp cât mai scurt. Numai că lucrările nu au fost demarate nici la aceastată dată. Începerea lor este condiţionată de unele decizii ale administraţiei locale, adoptate cu ani în urmă.
Pasajul a fost redeschis în luna ianuarie pentru a se putea constata starea lui şi pentru a se putea alcătui proiectul de reabilitare. Numai că, toate operaţiunile de alipire a celor 7 loturi cadastrale care au divizat pasajul au întârziat termenul avansat iniţial de Primărie.

În primă fază, pasajul va rămâne doar pietonal, fără spaţii comerciale în interior sau la suprafaţă iar gurile de acces vor fi închise pe timpul nopţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here