Primarul Constantin Toma continuă seria schimbărilor în companiile subordonate municipalităţii. Zilele trecute, şeful Poliţiei Locale, Ştefan Tănăsescu, şi cel al Trans Bus, Ştefan Jercan au fost eliberaţi din funcţie de către noul edil. Acum a venit şi rândul şefilor de la Urbis Serv şi SC Pieţe, Târguri şi Oboare SA. Cu toate că mandatul său fusese prelungit de curând cu încă 4 ani, Petre Burada a demisionat de la șefia URBIS SRV SRL, controversata societate din subordinea Primăriei.  Şi lui Cornel Diaconiță, al cărui mandat expiră pe 1 iulie nu va mai fi reînnoit.Cele două societăţi vor fi conduse interimar de către directorii adjuncţi până când va fi orhganizat un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere.

1 COMENTARIU

  1. Performanta, competenta, dedicarea, loialitatea fata de buzoian sunt elementele de evaluare a acestui manager de trei bani care a făcut din Piața centrala o adevărată spelunca a afaceriștilor de carton. O țiganie mai mare nu se poate imagina. Piața fără parcare pentru orășeanul de rând, dar parcare pentru magaziile ambulante ale clientelei electorale gospodărită de acest individ trimis cu sarcini precise, păziți de o haita de polițiști comunitari (era sa spun ca..ni comunitari). O structura clar mafiota pe care nimeni nu este interesat sa o destructureze. O sa vedem ce va promova noul primar, care se vrea un radical social democrat, provenit din mediul de business. Nu m-ar surprinde ca aceste „potârnichi”, gen Ghiveciu, Neagu, Popa, Hopa si Mitica sa-i vezi peste doua luni pe listele unui partidului de stânga, centru sau mai știu eu care, pentru Noul Parlament al ROMANIEI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here