Aşezat la răscruce de drumuri şi de vânturi, oraşul Pogoanele a devenit, în anii de după revoluţie, victima iernilor cu zăpezi troienite şi deopotrivă a verilor secetoase. Vântul suflă aici din toate părţile şi când nu troieneşte zăpada, usucă tot. Chiar dacă solul e generos, zadarnic muncesc oamenii să cultive pământul  plantele sunt uscate de secetă şi vânt. Aşa a fost dintotdeauna, iar pentru comunităţile din Bărăgan, agronomi şi silvicultori reputaţi au cercetat încă de la sfârşitul secolului al 19-lea şi au găsit o soluţie: perdelele forestiere de protecţie. Au existat în jurul localităţii, însă sărăcia şi nepăsarea i-a făcut pe oameni să-şi bată joc de ele, le-au tăiat şi le-au băgat pe foc. Pogoanele este o parte de lume diferită, o poartă a Bărăganului  unde vânturile de miazănoapte bântuie cu furie spulberând valuri mari de praf. Privirea se opreşte pe dunele din câmp, pe scaieţi şi buruieni. Pământul a fost generos cu oamenii care s-au aşezat şi le-a dat recolte bune dar atâta vreme cât în jurul comunităţii în calea vântului au stat piedicile. Piedici pe care tot omul le-a făcut: perdelele forestiere de protecţie. Nici măcar realitatea cruntă a iernilor în care rămâneau izolaţi cu săptămânile nu a trezit instinctul de conservare din localnici. Sărăcia ori nepăsarea i-a făcut pe oameni să taie la ras kilometri întregi de arbori, tocmai pe aceia care îi protejau. Seceta ultimilor ani a înjumătăţit rodul pământului ,hambarele au rămas mai mult goale iar islazurile au fost pustiite. Drept urmare şi-au vândut animalele la preţ de nimic pentru că nu mai aveau ce le da să mănânce.Nici asta nu a fost învăţătură de minte. Au continuat să taie. Departe de comunitate într-o margine a oraşului găsim un pâlc de arbori, un rest dintr-o  pădure de protecţie. Acolo porumbul era mai verde iar aerul mai curat. Deşi înţelege necesitatea pădurii forestiere de protecţie, primarul e legat de mâini pentru că legea se tot schimbă. Florin Dumitraşcu ,primarul oraşului Pogoanele ne spune căva încerca să acceseze fonduri iar pe oameni să-i convingă să nu mai taie. Cel dântâi specialist care a descoperit necesitatea perdelelor forestiere de protecţie a fost agronomul Ion Ionescu de la Brad în 1866. De atunci cercetătorii au tot studiat şi au spus că Bărăganul fără protecţia arborilor va fi expus: căile rutiere vor fi întrerupte de zăpezi, producţiile de cereale  vor scădea, oameni vor suferi din pricina vântului care aduce praf şi uscăciune. Cine a avut urechi de auzit? Cine a luat vreo măsură?  Unei păduri forestiere îi trebuie ca să devină viabilă 10 ani iar la 20 de ani arborii pot reţine dioxid de carbon emanat în atmosefră şi pot chiar aduce ploi, o spun specialiştii din domeniul silvic.