În conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată şi actualizată şi ale celorlalte acte normative care reglementează modul de desfăşurare al alegerilor, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor reprezentate la nivelul judeţului Buzău acţionează, potrivit atribuţiilor ce le revin, pentru ca alegerile din data de 10 iunie 2012 să se desfăşoare în condiţii de siguranţă civică şi ordine.

Orice constatare de încălcare a normelor legale va fi sancţionată, conform legilor în vigoare.

Începând din 9 iunie a.c., ora 07.00, va fi activat Comandamentul Operaţional Judeţean Buzău, care va coordona activităţile desfăşurate de efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al Judeţului Buzău angrenate în misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice.

Pentru paza celor 422 de secţii de votare (cu 372 de locaţii) vor fi angrenate peste 800 de efective ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (532 de poliţişti, 192 de jandarmi, 92 de lucrători ai I.S.U., precum şi lucrători ai Biroului Judeţean pentru Imigrări Buzău, Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău, Centrul de Pregătire Multifuncţional Schengen şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor).

În zilele premergătoare alegerilor şi în ziua votării se va asigura ordinea şi liniştea publică, paza locurilor unde se depozitează buletinele de vot şi materialele necesare votării, precum şi paza secţiilor de votare şi a documentelor întocmite de birourile electorale, pe timpul transportului acestora la Biroul Electoral de Circumscripţie, respectiv la Biroul Electoral Judeţean.

Poliţiştii şi jandarmii vor lua toate măsurile ce se impun pentru prevenirea, contracararea şi neutralizarea oricăror acţiuni sau intenţii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Vor fi luate măsuri pentru realizarea siguranţei şi fluenţei traficului rutier pe traseele şi în zonele secţiilor de votare.

Totodată, au fost constituite echipe de intervenţie şi cercetare pentru verificarea cu operativitate a sesizărilor cetăţenilor, în special a celor legate de desfăşurarea procesului electoral.

Pentru prevenirea incidentelor, poliţiştii atrag atenţia asupra câtorva dintre prevederile legale şi consecinţelor în cazul încălcării lor.

Astfel, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul de până la o distanţă de 500 de metri în afara secţiilor de votare, să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi se sancţionează cu amendă de la 600 la 1.000 de lei.

De asemenea, distribuirea de băuturi alcoolice în ziua votării, în perimetrul secţiilor de votare (pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare) constituie tot contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.

Nu în ultimul rând, buzoienii trebuie să ţină cont de faptul că promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor (vot multiplu).

Până pe data de 10 iunie a.c., efectivele structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor reprezentate la nivelul judeţului Buzău vor continua Campania de informare şi conştientizare „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here