Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău vor susţine, de mâine, interviurile structurate pe subiecte profesionale. În zilele de 13 şi 14 iulie, 60 de angajaţi care au primit deja preavize se „bat“ pentru a ocupa unul din posturile disponibile.

Angajaţii ISU care vor obţine cele mai mici calificative mai rămân în sistem până la jumătatea lunii septembrie, după care vor deveni şomeri.
Prin aceleaşi emoţii vor trece foarte curând şi poliţiştii. 27 oameni ai legii nu vor mai avea nici ei ce să facă în această instituţie, fapt pentru care vor fi disponibilizaţi. Comisiile de examinare şi de contestare au fost deja stabilite pentru fiecare subunitate, la nivelul căreia se vor susţine examenele. Conducerea IPJ analizează acum situaţia poliţiştilor care sunt în concedii medicale, iar miercuri, comisiile vor stabili dacă testările vor fi sau nu suspendate şi odată cu ele şi bibliografia, până la întoarcerea lor din concediu medical.

Poliţiştii vor susţine un interviu structurat pe subiecte profesionale, interviu care le va decide soarta. Poliţiştii care vor fi disponibilizaţi vor fi trimişi direct în şomaj. Ei nu vor primi salarii compensatorii.

Deşi ministerul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, susţinea că nu vor pleca oameni din operativ, situaţia s-a schimbat. Surse din interiorul IPJ spun că peste câteva luni, din structurile MAI, respectiv pompieri, jandarmi şi poliţişti, se vor face noi disponibilizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here