mocanu 27 iuniePreședintele Consiliului Județean, Victor Mocanu, a fost internat în spital pentru o operație de fiere. Mocanu a fost diagnosticat de medici în urmă cu câteva luni cu pietre la fiere și i-a fost recomandată o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea acestora.

Așa se poate explica absența acestuia de la ședința extraordinară pe care a convocat-o în Consiliul Județean, care avea pe ordinea de zi  supunerea la vot a proiectului privind realizarea Masterplanului de gestionare a deșeurilor la nivel județean.

De altfel, Victor Mocanu a încercat să păstreze discreția în legătură cu această intervenție chirurgicală, toți subordonații fiind informați că în această perioadă este în concediu de odihnă. Surse apropiate familiei susțin că intervenția a decurs fără probleme, iar Mocanu va mai rămâne doar câteva zile internat în spital pentru supraveghere medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here