prefectul de Buzău, Leonard Dimian

În această dimineață, prefectul Leonard Dimian, a fost supus unor investigații, după ce ieri a fost diagnosticat cu Covid-19.

După efectuarea unor analize amănunțite, Leonard Dimian a rămas internat la secția exterioară Gârlași a Spitalului Județean de Urgență Buzău.

„Așa cum am anunțat ieri, după ce am primit rezultatul pozitiv pentru SARS-CoV-2, astăzi m-am prezentat la spital pentru investigații amănunțite. Pâna acum, am fost consultat de medicul specialist, am făcut o investigație imagistică și mi-au fost prelevate probe de sânge pentru efectuarea unor analize. În funcție de rezultatele pe care le voi primi, medicul îmi va prescrie tratamentul adecvat.
În prezent, sunt internat în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, unde voi rămâne cât timp va fi necesar pentru a mă însănătoși.
Aș vrea să vă mai spun că primul impact cu cadrele medicale a fost unul plăcut și am observat în ochii lor ce abia se zăresc dincolo de echipamentul de protecție oboseala acumulată în aceste luni de luptă împotriva Covid-19.
Sunt mai bine. Sper să mă vindec rapid, pentru a mă reîntoarce la Prefectură, acolo unde, împreună cu toți colegii mei, am de gestionat foarte multe sarcini extrem de importante în această perioadă. Aveți grijă de voi și de cei dragi!
” , a scris prefectul Leonard Dimian pagina de facebook, în urmă cu puțin timp. 

În urma diagnosticării cu coronavirus a șefului de la Casa Albă, șase salariați ai Prefecturii, contacți direcți cu Leonard Dimian, au fost trimiși în carantină la domiciliu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here