Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne desfășoară în Prefectura Buzău verificări în toate serviciile. Controlul se va încheia pe 24 martie. Este o verificare de fond ce vizează toate serviciile Instituţiei Prefectului, de la Compartimentul Juridic, la deconcentrate şi afaceri europene, şi până la Permise şi înmatriculări. Inspectorii de la Ministerul Afacerilor Interne au dispus deja, măsuri imediate, însă vor dicta şi altele, ulterior, apoi vor reveni în teritoriu pentru a vedea dacă autorităţile locale au respectat indicaţiile şi au remediat problemele întâlnite.

Un astfel de control dispus de la Ministerul de Interne nu a mai avut loc la Buzău de mai mult de 9 ani. De la controlul de fond dispus de ministrul de interne la Instituţia Prefectului Buzău au pornit inspecţii şi în alte instituţii de la nivelul judeţului. Corpul de Control a ajuns zilele trecute şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău dar şi la Arhivele Naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here