La Biblioteca judeţeană ” V.Voiculescu” din Buzău a fost lansat proiectul Info-Comunitate finanţat de Fundaţia IREX România de care vor beneficia locuitori din şase localităţi cu o populaţie de aproape 50.000 de persoane.
Este o zi importantă pentru Biblioteca judeţeană şi pentru cei aproape 50.000 de cetăţeni din cinci localităţi rurale şi municipiul Râmnicu Sărat care vor beneficia de un Birou virtual cu informaţii din cele mai diverse, sănătate, turism, accesare de fonduri europene sau de subvenţii agricole, dar şi rezolvarea unor probleme de ordin administrativ„, a declarat directorul Bibliotecii judeţene, Sorin Burlacu.
La rândul său, secretarul general al CJ Buzău, Laurenţiu Gavrilă, a spus că ” este o premieră la nivel naţional„.
Biblioteca devine din acest moment centrul gravitaţional al întregii comunităţi de unde se pot colecta informaţii sau beneficia de servicii din cele mai diverse, de la găsirea unui loc de muncă la accesarea de fonduri europene şi chiar salvarea de vieţi omeneşti”  a spus Gavrilă.
Iulia Irimia, coordonator de proiect, susţine că ” proiectul a fost implementat în cinci localităţi rurale, Puieşti, Tisău, Pârscov, Finţeşti, Năeni şi un municipiu, la Râmnicu Sărat, dar şi alte comunităţi pot dezvolta acest proiect destinat iniţial aşezărilor izolate sau îmbătrânite„.
Biblioteca noastră pune la dispoziţie site-ul Info-Comunitate-ro care permite conectarea la fondul de carte şi oferă informaţii din cele mai diverse, dar permite şi rezolvarea practică a unor probleme ale cetăţenilor acestor localităţi„, a menţionat Irimia.
Biblioteca judeţeană ‘V. Voiculescu’ a accesat fonduri prin diverse programe în valoare de circa 1,2 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here