Consiliul Local Municipal a aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, intrarea în insolvență a societății Prestcom Serv. Pe parcursul ședinței au existat mai multe discuții atât generate de angajații, cât și conducerea societății, care și-au lansat acuzații legate de situația în care a ajuns societatea. În același timp, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a acuzat de incompetență conducerea Prestcom Serv, mai exact pe directorul Constantin Crețu și pe președintele Consiliului de Administrație, Dănuț Păle. „Îmi pare rău să o spun dar, deși sunteți de la PSD, sunteți incompetenți pentru funcțiile pe care le ocupați. Aveți o gândire de bugetari, iar cu o asemenea gândire nu se poate face performanță ” , a spus primarul Constantin Toma.

De cealaltă parte, cel care a ocupat funcția de director al Prestcom, Constantin Crețu i-a spus primarului Toma că face o politică liberală și nicidecum una social-democrată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here