Primăria comunei Cislău se poate mândri cu faptul că este printre ”campioanele” județului la atragerea de fonduri europene. Cu bani de la UE, administrația locală a realizat proiecte importante și mai ales utile pentru comunitate. În plus, primăria a decis să întocmească proiectele cu ajutorul angajților, economisind astfel bani pe care ar fi trebuit să îi dea unei firme de consultanță. Așa se face că toate proiectele întocmite au fost eligibile.

”Aceste proiecte le-am făcut întotdeauna cu colegii din primărie şi de la CJ. Eu nu cred că este grea întocmirea unui proiect european, greu e să-l duci până la capăt. Am avut 18 proiecte cu finanţare europeană, la niciunul dintre ele nu am dat un leu penalizare înapoi. Am respectat întocmai ghidurile, instrucțiunile şi ceea ce ne-a cerut finanțatorul”, a explicat primarul comunei Cislău, Dumitru Mitroiu.

În prezent toate drumurile din comuna Cislău sunt pietruite, iar până în anul 2020, Primăria speră ca drumurile să fie asfaltate în proporție de 98%. Primăria comunei Cislău a depus proiectul de asfaltare a drumului „Cislău – Buda Crăciunești” în valoare de câteva milioane de euro, care deocamdată este în evaluare.

Însă unul dintre cele mai importante proiecte a fost racodarea la rețeaua de apă potabilă, care s-a realizat, urmat de înființarea unei stații de transfer gunoi menajer.

”Am început, spre sfârşitul anului 1996, un program SAPARD prin care localitatea beneficiază de apă potabilă pe o reţea de distribuţie de 36 km, cu fosă septică şi două bazine de aducţiune. Imediat după aceea am trecut la o staţie transfer gunoi menajer, pentru ca locuitorii să nu mai arunce gunoaiele în albia râului Buzău sau a Bâscei. Am colaborat cu primarii din jur şi am făcut împreună această staţie pentru 7 localităţi, la nişte preţuri deosebite pentru locuitorii lor. Înainte, când veneau apele mari, comuna era inundată de peturi şi de tot felul de mizerii. Acum avem şi canalizare, şi staţie de epurare a apei,“ a explicat primarul comunei Cislău.

De-a lungul anilor, Primăria Cislău a implementat cu succes 18 proiecte europene, iar suma totală adusă în comunitate este de zeci de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here