Primarul Constantin Boșcodeală are unele bănuieli privind persoana care i-a scos pe piață filmulețul compromițător chiar cu o săptămână înaintea zilei în care avea un nou termen de judecată în ambele procese aflate pe rolul instanțelor. Întrebat dacă are idee cine ar fi putut să facă așa ceva, Boșcodeală a spus că bănuiește dar nu a vrut să comenteze mai mult.
„Bănuiesc dar nu vreau să discut acest subiect. Stiți, de obicei, adversarii nu ar trebui să fie din partea partidului…” a mai spus Constantin Boșcodeală întărind ideea că filmulețul a fost lansat de undeva din rândul membrilor partidului pe care l-a condus.

Pe de altă parte, deși spune că ar ști cine stă în spatele întregii afaceri, Boșcodeală nu a depus însă o plângere la Parchet spunând că va cere și daune civile și trebuie să se gândească ce sumă va solicita ca și despăgubire pentru prejudiciul provocat.
De asemenea Constantin Boșcodeală nu a vrut să comenteze nici de procesul pe care îl are la Curtea de Apel Brașov, acolo unde judecătorii i-au dat un termen scurt și unde luni ar putea să se decidă soarta sa. Boșcodeală admite că are emoții dar spune totodată că are încredere în justiție.
„Luni, la Braşov, va avea loc judecata şi vă invit pe toţi să luaţi parte la dezbatere… Fiecare om are emoţiile lui. Având în vedere că sunt nevinovat, să ştiţi că probabil, lucrurile vor decurge aşa cum ar fi într-o justiţie românească dreaptă“, a declarat Constantin Boșcodeală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here