Spitalele vor putea să achiziţioneze şi să deconteze cu prioritate medicamentele care se găsesc greu. Noul ordin de ministru a fost supus dezbaterii publice, la care au participat reprezentanţi ai producătorilor, distribuitorilor şi asociaţiilor de pacienţi. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că au fost identificate peste 100 de medicamente care nu se mai găsesc pe piaţă din cauza preţului mic.
Alexandru Rafila” practic, un spital, în funcţie de profilul de activitate, identifică din lista respectivă produsele pe care le utilizează în mod curent. Acestea sunt decontate cu prioritate de către spitale, existând obligativitatea expresă a decontării la timp a acestor medicamente, încât să nu mai apară sincope. Este o situaţie complicată care are două componente: una este legată de dezinteresul care există pentru unele produse medicamentoase, iar acest lucru se manifestă la nivel european, pentru că au un preţ foarte mic, iar cel de-al doilea element este exportul paralel, un fenomen nedorit, care este condiţionat de prevederea care face posibil comerţul intracomunitar, care este un drept al tuturor agenţilor economici, inclusiv a celor care comercializează medicamente„.
Alexandru Rafila a adăugat că procurarea medicamentelor care nu se găsesc pe piaţă a început deja, anul acesta fiind eliberate 50 de autorizaţii speciale pentru achiziţia acestor produse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here