Prima ședință din acest an a Consiliului Județean nu a fost nici pe departe una liniștită. Și asta pentru că astăzi a fost supus la vot proiectul de buget al județului Buzău. Deşi la acest proiect au fost depuse două amendamente, bugetul a fost votat în forma propusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, cu voturile consilierilor PDL şi PSD.

Cei mai nemulţumiţi au fost liberalii, care nu au fost mulţumiţi cu împărţirea banilor către autorităţile locale din teritoriu, drept pentru care niciun consilier PNL nu a votat actuala formă de buget.

Chiar şi aşa, proiectul de buget a fost aprobat cu voturile consilierilor PDL şi PSD, singurul care s-a abţinut fiind chiar vicepreşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

La finalul şedinţei, liberalii, prin vocea vicepreşedintelui Cristi Bîgiu, s-au declarat extrem de nemulţumiţi de această formă a bugetului adoptată astăzi, şi reclamă faptul că la Buzău protocolul de colaborare semnat de partidele care compun Uniunea Social Liberală a fost încălcat.

“Observ că la Buzău funcţionează o nouă alianţă între PDL şi PSD, în paralel cu protocolul semnat la nivel central. Bugetul pentru acest an este mai mic cu 20% faţă de anul trecut, iar o împărţire echitabil ar fi însemnat ca toate localităţile judeţului să primească mai puţin cu acest procent. Dar nu a fost aşa, primăriile conduse de primari PSD au primit cu 10% mai puţin faţă de anul trecut, în timp ce primăriile PNL au primit cu 38% mai puţin. Aşa că nu este o împărţire echitabilă”, a declarat Cristi Bîgiu.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că bugetul a fost împărţit proporţional cu numărul de aleşi locali ai fiecărui partid. “Primarii PSD, care deţin 48% din numărul populaţiei cu drept de vot, au primit 48% din sumele alocate, iar pentru primăriile PNL, care reprezintă o pondere de 30% din numărul alegătorilor, au primit 38% din sumele alocate”, a declarat Victor Mocanu.

În ceea priveşte votul dat de către consilierii PDL, Victor Mocanu s-a declarat surprins de felul în care au votat aceştia, dar apreciază că acest lucru demonstrează faptul că împărţirea bugetul a fost una corectă.

“Poate vi s-a părut curios că cei de la PDL au votat bugetul. Au văzut şi ei că e corect felul în care au fost împărţiţi banii, şi datorită acestui fapt au avut această atitudine”, a mai adăugat Mocanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here