consiliul judetean votS-au împotrivit însă nu au avut sorţi de izbândă. Proiectul de hotărâre privind rectificarea a doua a bugetului propriu al judeţului a fost votat de consilierii judeţeni în pofida opoziţiei consilierilor PNL a căror reacţie este considerată de preşedintele CJ, un nonsens.

“Proiectul viza modul în care au fost cheltuiţi banii privind ajutoarele băneşti provenite de la alte colectivităţi locale din afara judeţului pentru a rezolva din punct de vedere financiar problema deszăpezirilor. Le-am explicat în cadrul comisiilor că aceste sume au fost alocate pentru această operaţiune, ei nu au înţeles-o, nici acum nu înţeleg, era un nonsens ceea ce doreau ei vizavi de proiectul iniţial”, a comentat președintele CJ Victor Mocanu, în replică la atitudinea consilierilor PNL, exprimată public în plenul şedinţei de consiliu de Mariana Tudor.

Aceasta a solicitat supunerea la vot a proiectului de hotărâre cu amendamentul adus proiectului la comisia de urbanism. Consiliul Judeţean Buzău a primit de la alte comunităţi din ţară suma totală de 1milion o sută de mii de lei, mai eact de la Consiliul General al Capitalei 1 milion iar de la consiliile judeţene Sibiu şi Constanţa câte 500 de mii de lei.

Aceşti bani au venit în urma apelului lansat de CJ Buzău pentru a depăşi evenimentele generate de căderile de zăpadă din lunile ianuarie şi februarie când comunităţi întregi au fost paralizate de căderile masive de zăpadă. Prin adoptarea hotărârii de astăzi, bugetul CJ se va majora cu această sumă la partea de venituri,  care se adaugă celor aproape 2 milioane de lei acordate de Executiv, care prin hotărâre de Guvern a alocat un million de lei dar şi ajutoarelor financiare primate de la consiliile judeţene Argeş, Timiş, Iaşi, Arad şi Satu-Mare.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu,  “în acest moment datoriile curente şi datoriile mai vechi ale CJ cât şi ale subunităţilor este de aproape 10 milioane de lei. Nu este o datorie mare dar este o datorie pe care noi sperăm că o rezolvăm având în vedere că şi Guvernul şi-a asumat responsabilitatea de a intreveni în rezolvarea acestei probleme”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here