De luna viitoare, municipiul Buzău va avea un regulament de convieţuire socială, care impune numeroase interdicţii cetăţenilor, menite  să îndrepte comportamentul public. Oamenii vor fi obligaţi, de exemplu, să nu mai bată covoarele în spatele blocurilor sau să nu mai întindă rufele, la uscat, în balcoanele deschise sau în afara lor.

Aceste două reguli au fost vehement contestate de către consilierii liberali. După aprinse polemici, consilierii au admis punctele care interzic uscarea rufelor doar în balcoanele deschise, cu vedere spre stradă, celelalte nefiind afectate de noile prevederi.

Un alt punct al regulamentului contestat a impune asociaţiilor de proprietari să păstreze curăţenia în parcările din municipiu. Opozanţii prevederii spun că această sarcină ar trebuie să revină societăţii de salubrizare a oraşului.

Buzoienii care nu respectă prevederile noului regulament de convieţuire socială riscă avertisment sau amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 lei. Aceeaşi amendă se aplică de către poliţiştii locali si în cazul în care persoanele scuipă pe domeniul public sau aruncă hârtii, dar şi celor surprinşi că scriu sau desenează pe faţadele blocurilor, clădirile, gardurile, monumentele şi statuile de pe raza municipiului Buzău.

Totodată, este interzisă ocuparea domeniul public cu materiale de construcţie sau depozitarea pe domeniul public de recipiente care conţin materiale de construcţii. În cazul societăţilor comerciale care încalcă noul regulament, amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here