Poliţia din Oslo a început evacuarea unei tabere de 60 până la 100 romi din România, instalată în apropiere de Lacul Sognsvann, după ce un tribunal norvegian i-a permis proprietarului terenului să evacueze 20-30 de corturi, relatează publicaţia norvegiană The Foreigner în pagina electronică.

Legea norvegiană permite camparea pentru un maximum de 48 de ore, precizează The Foreigner care adaugă că romii, care sunt cetăţeni români, au dreptul să trăiască în Norvegia, ambele ţări făcând parte din zona economică.

Mulţi dintre romii evacuaţi sunt originari din Buzău, potrivit publicaţiei, care adaugă că rata şomajului în rândul acestei etnii este foarte ridicată de la prăbuşirea comunismului în România, în urma industrializării agriculturii şi abandonării unor metode tradiţionale care au condus la desfiinţarea a numeroase locuri de muncă ocupate de romi.

Evacuarea romilor este controversată, politicieni norvegieni de dreapta susţinând o repatriere forţată a acestora, mai precizează publicaţia. „Oamenii care vin în Norvegia şi cred că trebuie să fie susţinuţi trebuie să fie trimişi înapoi acasă, iar dacă nu o fac de bunăvoie trebuie să fie obligaţi”, declara săptămâna trecută Stian Berger Røsland, primarul conservator din Oslo, pentru NRK.

 Romii „vin aici din cauza unor nevoi de ordin economic, fiind supuşi discriminării în întreaga Europă”, a declarat pentru The Foreigner Bjønnulv Evenrud, din cadrul organizaţiei umanitare „Folk er folk”. „Să vină aici pentru a câştiga bani este cea mai bună opţiune a lor. Este trist că autorităţile norvegiene îi primesc cu o politică de toleranţă zero”, a adăugat el.

Potrivit lui Evenrud, un număr de romi au părăsit tabăra duminică, însă el nu ştia încotro au plecat. Temperaturile la Oslo, care în prezent sunt negative pe timpul nopţii, pot atinge minus 25 de grade Celsius în mijlocul iernii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here