Situaţie alarmantă în zona de munte a judeţului Buzău. Cele mai multe dintre cele peste 100 de poduri şi punţi pietonale care traversează râul Buzău, majoritatea mai vechi de 40 de ani, sunt un adevărat pericol pentru sutele de localnici nevoiţi să le traverseze zilnic.

Cele mai mari probleme sunt în comuna Gura Teghii, situaţia critică ieşind la iveală în urma unui control al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, efectuat luna trecută. Primăria Gura Teghii a informat Perfectura Buzău, încă din vară, în legătură cu situaţia critică din comună. Autorităţile au dispus un control iar în urma verificărilor, s-a constatat că multe dintre trecerile peste Râul Buzău nu sunt deloc sigure pentru localnici.

Autorităţile din Gura Teghii sunt hotărâte să repare podurile şi punţile pietonale care prezintă pericol de prăbuşire. În acest sens, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat marţi un proiect privind demararea de urgenţă lucrărilor de reparaţii a punţilor grav avariate.

Cum Primăria Gura Teghii nu dispune de fondurile necesare reabilitării tuturor punţilor pietonale avariate, autorităţile iau în calcul contractarea unui împrumut pentru urgentarea lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here