DSC019531A reuşit să scape de desfiinţare datorită implicării comunităţii locale. Se transformă pe zi ce trece într-un spital european asta şi pentru că lucrările se apropie de final. Oferă deja pacienţilor din zona de câmpie a judeţului tratament şi cazare la cele mai înalte standarde – aşa cum ar fi de dorit să se întâmple în toate spitalele din România. Este cartea de vizită a spitalului din Smeeni. Managerul unităţii spitaliceşti vorbeşte cu mândrie despre primul dintre proiectele sale care este pe cale a se finaliza. Reabilitarea spitalului a început prin semnarea contractului pe 16 octombrie 2010. Valoarea totală a acestuia este de 70 de miliarde de lei vechi iar contribuţia locală a beneficiarului este de 17 miliarde. Bani mulţi ar spune unii,mai ales pentru o comunitate săracă cum este cea din Smeeni. ” Au conturile blocate de 2 ani dar cu toate astea, primarul și consilierii locali au reușit să facă rost de bani și să plătească partea lor de contribuție la zi, fără sprijinul primit de la primărie nu am fi putut  demara acest proiect” , sunt aprecierile managerului unității spitalicești din Smeeni, Marilena Gîrban. Fondurile derulate până acum pentru reabilitarea spitalului reprezintă circa 60% din costurile totale iar ca în proporție de 80% au fost realizate lucrările. Cât despre pacienți, spitalul nu duce lipsă, ba dimpotrivă pentru a se încadra în valoarea de contract cu CJAS, se fac programări pentru ca toți să poată beneficia de îngrijirea de care au atâta nevoie. Spitalul din Smeeni a fost înființat în 1959 și de atunci a funcționat fără întrerupere. Are două secții de interne și pediatrie dar și un serviciu de urgențe care asigură tratament non-stop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here