Comisia de disciplină înființată la nivelul Prefecturii va avea cât de curând clienți. Asta deoarece câţiva secretari de comună din judeţ nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu corespunzător.  Concluzia preliminară trasă în urma controalelor efectuate de reprezentanţii Prefecturii pe la primăriile din judeţ pentru verificarea legalităţii actelor a fost că lucrurile nu sunt în ordine tocmai pe la câţiva responsabili cu legalitatea. Controlul a avut în vedere 10-15 măsuri de urmărit şi s-au dat termene de conformare pentru remedierea deficienţelor în fiecare caz în parte analizat. Chiar dacă astfel de verificări se fac periodic la primării, surprizele nu au întârziat să apară. O să avem câţiva clienţi după ce vom închide analiza”, a precizat subprefectul Vasile Alecu, chiar preşedintele Comisiei de Disciplină pentru secretarii primăriilor. Reprezentantul Guvernului a mai spus că verificările din ultima lună au reliefat faptul că sunt foarte multe lucruri de pus la punct în administraţiile locale din judeţ. Grosimea teancului notelor de control este de 20-25 de centimetri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here