Consilierii județeni buzoieni, reuniți în ședința ordinară pe luna iunie, și-au dat acordul pentru încheierea unui parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău și Fundația Principesa Margareta a României, în vederea implementării, la nivelul județului, a proiectului Telefonul Vârstnicului. Inițiativa extinderii acestui serviciu și la nivelul județului Buzău a venit din partea Fundației Principesa Margareta, organizație care a demarat acest proiect, pe modelul programului similar Telefonul Copilului, și care își dorește ca acesta să fie disponibil pentru cât mai mulți vârstnici din toate colțurile țării.

Telefonul Vârstnicului este un program ce presupune operaționalizarea la nivel național a unei infrastructuri de telefonie fixă și mobilă care să poată fi apelată gratuit prin intermediul unui număr unic. Grupul țintă este constituit de persoanele trecute de vârsta de 65 de ani. În această categorie se regăsesc multe persoane vulnerabile, pe fondul afecțiunilor de care suferă, al situației materiale, singurătății sau izolării, persoane care au nevoie de sprijin și care pot apela astfel la acest număr unic pentru a beneficia de ajutor și consiliere din partea specialiștilor DGASPC și a reprezentanților fundației.

Serviciul Telefonul Vârstnicului contribuie, de asemenea, la reducerea riscului de instituționalizare a bătrânilor, în condițiile în care, capacitățile centrelor rezidențiale din subordinea serviciilor de asistență socială sunt deja depășite de numărul mare de cereri venite din partea vârstnicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here