Concurenţa acerbă pentru ocuparea unui post de asistent sau personal auxiliar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a iscat aşa cum era de aşteptat zvonistica de rigoare. Astfel pentru a elimina orice suspiciune în organizarea concursului, managerul şi directorul medical al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ au prezentat într-o conferinţă de presă modalitatea în care se vor susţine probele scrise. “ Pentru a nu mai fi presiune pe comisii, membrii sunt fosrte stresaţi şi vor să renunţe, sunt supuşi unor injurii, acuze nefondate care nu sunt veridice, am decis sa prezentăm felul în care vor decirge examenele”  a declarat managerul SJU , Claudiu Damian. Comisia de examinare, din care fac parte: doi medici, doi asistenţi şi un asistent farmacist, va fi prezentă miercuri 10 februarie, în ziua examenului la ora 6 dimineaţa la locul de desfăşurarea al concursului, Universitatea Bioterra. În jurul orei 6,30 se vor extrage aleator din cele 5 mii de teste grilă, un număr de 300 de subiecte. Acestea vor fi împărţite în trei plicuri, câte o sută în fiecare plic. Un concurent va extrage apoi din cele trei plicuri, pe acela care va conţine subiectele pentru examen. Aceeaşi procedură se va repeta şi pentru concursul la posturile personalului auxiliar. Pentru a accede la etapa următoare este nevoie ca concurenţii să aibă minim 50 de puncte. Proba orală a concursului va fi pe data de 16 februarie pentru asistenţi şi 17 februarie pentru personalul auxiliar. Suspiciunile concurenţilor au venit se pare din cauza faptului că multe persoane care s-au înscris la examen au făcut în ultima perioadă voluntariat sau practică în spital şi datorită relaţiei cu cadrele din instituţie ar putea fi favorizate la examen. Concurenţa mare pentru un post este explicată de directorul medical al SJU, medicul Stanciu Paraschiv prin faptul că în Buzău există 4-5 şcoli sanitare postliceale care produc zeci de absolvenţi. Prin urmare, orice ofertă de loc de muncă constituie pentru aceşti absolvenţi o bună oportunitate de a-şi testa cunoştinţele dobândite în şcoală  dar şi şansa de a ocupa un loc de muncă stabil, plătit în limitele decenţei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here