imigrariPolitistii Oficiului Român pentru Imigrãri – Biroul pentru Imigrãri Buzău, au organizat o nouă acţiune de prevenire şi combatere a şederii ilegale pe raza judeţului Buzău.

Cu această ocazie, a fost depistat un cetăţean turc cu şedere ilegală pe teritoriul României, care nu a respectat  decizia de returnare emisă anterior de către Biroul Imigrări Buzău, ca urmare a expirării dreptului de şedere.

 În  urma celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Buzău au procedat la returnarea forţată  a străinului, acesta fiind condus cu escortă la aeroportul Otopeni Henri Coandă, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

Oficiul Român pentru Imigrări prin structurile teritoriale va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda atenţie perioadei de valabilitate a dreptului de şedere pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here